Echipa Grell Bites

Totul a început în 2017, când noi, Andreea și Iulian, am plecat în Asia, într-o călătorie ce avea să fie inițiatică. În cei trei ani petrecuți în Hong Kong, am avut șansa să testăm cam tot ce-i mai savuros în materie de insecte comestibile. Ne-am îndrăgostit de gustul unic și delicios al greierilor, așa că am vrut să descoperim mai mult. A urmat o parte de research, în care am fost plăcut surprinși să aflăm despre beneficiile acestei surse proteice: și nutritivă, și prietenoasă cu mediul înconjurător.

La întoarcerea în țară, UE declarase oficial insectele ca aliment aprobat consumului. Contextul era favorabil, iar intuiția ne-a spus că există un potențial uriaș pentru acest business sustenabil. Am vrut să aducem acest deliciu acasă, punând bazele primului brand cu gustări sănătoase pe bază de greieri, din România. 

L-am cooptat pe Andrei, un bun prieten, ca să-i prezentăm afacerea cu hrana viitorului. Andrei a spus da acestei povești și s-a alăturat business-ului, cu mult entuziasm. 

Având în minte publicul de azi (educat, versatil, mereu on the go, preocupat de sănătate), împreună am creat niște produse care să răspundă cerințelor calitative, dar și poftelor zilnice.

Astfel, în magazinul online Grell Bites, o să găsiți: greieri învăluiți în ciocolată belgiană, chipsuri sănătoase pe bază de făină de greieri, batoane proteice cu arome îndrăznețe, făină proteică de greieri, și tot felul de mix-uri picante, sărate și crocante de greieri - pe placul celei mai curajoase imaginații.

Andreea când nu defilează pe podiumuri de modă, o găsim cu rucsacul în spate. Gata oricând să plece într-o aventură exotică. Spune că iubește fără regrete Hot & Breezy, punga de greieri crocanți 🌶️🍋

Iulian ne aduce oamenii și parteneriatele cu sens. E organizat, idealist, căutător de adrenalină și crescător de comunități. Se identifică cu Dragon Breath, fiind agitat ca o pungă de chipsuri picante 🐉🌶️

Andrei ne ajută cu tot ce ține de identitate vizuală, website și brand design. N-ar vota pentru o lume fără Sea Shanty, batonul proteic care te energizează pe loc 🍫🌊