Banana Bread Proteică
Ce poate să fie mai bun într-o zi de toamnă, dacă nu o banana bread pufoasă și aromată, pe care să să o savurezi lângă o cafea? Hai să-ți arătăm cum se face o banana bread super proteică, cu Flour Power de la Grell Bites.
O poți lua cu tine la job, ca gustare, sau să o integrezi într-o duminică de “cheat day”, după o săptămână în care ai tras tare la sală. Cele 64 grame de proteină pe suta de grame se vor simți divin și tu vei avea avantajul să potolești pofta cu un dulce care este sănătos.
Făina de greieri este un soi de regină a vitaminelor și mineralelor de care corpul tău are nevoie la orice schimbare de sezon. Conține vitamina B12, fier, potasiu, calciu, seleniu, magneziu, zinc, iod, mangan și cupru. În plus, dacă te îngrijorezi că ar avea un gust diferit față de făina tradițională, stai liniștit/ă! Banana bread va fi și mai gustoasă, datorită notelor ușoare de nucă. În plus, dacă vrei să o îmbogățești cu fulgi de migdale sau de ciocolată, aromele se vor complimenta perfect!
Uite o variantă de banana bread, healthy și ușor de făcut, fără zahăr adăugat și fără gluten.
INGREDIENTE
- 30 grame făină de greieri Flour Power
- 2 ouă mari
- 4 banane
- 220 grame făină albă/făină de grîu
- 100 grame unt topit
- 1 linguriță scorțișoară
- 150 ml de lapte/ lapte de migdale
- ½ linguriță sare
- 1 păstaie de vanilie sau 1 linguriță esență de vanilie
- 1 plic praf de copt
PREPARARE
Într-un robot de bucătărie, pune bananele decojite și mărunțește-le atent, până ce obții o textură ca de piure. Mută pasta într-un bol, unde vei adăuga ouăle, unul câte unul. Amestecă cu grație, până ce toate ingredientele se combină.
Apoi vii cu ingredientele lichide: untul topit, laptele simplu (sau de migdale, după gust) și esența de vanilie, pe care le amesteci bine-bine.
Apoi adaugi praful de copt, scorțișoara și amesteci atent. Pune și sarea, făina albă/de grâu și cele 30 gr. proteice din făina de greieri Flour Power. Între timp, tapetează tava preferată cu hârtie de copt și creează forma de banana bread dorită. Toarnă compoziția și dă cuptorul la 170 de grade, timp de aprox. 60 minute.
Deschide un serial pe Netflix și așteaptă 😊 Când desertul proteic e gata, nu uita să-l lași la odihnit vreo 10-15 minute, înainte să te apuci să-l tai.
În casă o să miroasă superb a banana bread, iar atmosfera de toamnă va fi întregită. Enjoy & nu uita să ne dai un tag pe social media ca să vedem creația ta!
Pentru mai multă inspirație, ne găsești și pe TikTok - unde avem și alte rețete interesante.
Ce zici dacă, până săptămâna viitoare, încerci și o negresă proteică?
Bon appétit,
Team Grell Bites